Ma deprind sa-mi amintesc promisiunile eterne...rasplatirile ce-l indemnau pe Pavel sa nu se dea batut!
Rasplatirile ce vin in urma credintei...de parca nu ar fi de-ajuns iertarea si eliberarea Lui; bunatatea Lui intrece orice masura!
Ne-a dat viata vesnica...a murit El ca noi sa nu murim!
A murit Fiu de Dumnezeu pentru creatura Sa!...Imi amintesc mereu povestea Printului si-a cersetorului...
Tocmai asa mi-a demonstrat ce iubire imi purta...nu ar fi dator sa ma inunde de atatea binecuvantari: ma trezeste dimineata, face sa rasara soarele, imi da inca o zi, ma asculta...chiar si-atunci cand nu mai am cuvinte.
Cum as putea sa nu ma-ndragostesc mai mult de El?
Daca simti ca e departe...deschide-ti ochii: soarele rasare pentru tine, vantul adie pentru tine si atatea lucruri minunate prin care iti arata iubirea... ce n-o meritai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu